Preot pentru demoni

Nu am furat,nu am ravnit la femeia nimanui…Nu am luat numele Domnului in desert,nu am fost desfranat si nu am ucis.Sau poate..i-am ucis pe altii fara sa realizez.Poate ca le-am ucis sufletele cu vorbele aspre.
Continua,fiule…vocea domoala a Preotului era ca o mangaiere pentru pacatele lui Stefan.Insa el simtea ca nu e deajuns sa se spovedeasca.O facuse de atatea ori si niciodata nu simtise ca in sfarsit are liniste.
-Nu ai vrea sa auzi si povestea mea,Parinte?Nu e o poveste fericita,si nu are un final inca,dar cate povesti se scriu in timp ce vorbim noi si nimeni nu le va afla tot continutul…Asa ca vreau sa imi asculti povestea,Parinte.Vreau sa stii exact cine am fost eu,cine sunt acum,si cine o sa fiu..vocea lui Stefan era hotarata si impunatoare,nu semana deloc cu tonul pe care il folosea cand oamenii veneau sa se spovedeasca in fata lui.Preotul nu se impotrivi,facu doar o cruce deasupra lui Stefan si murmura cuvintele necesare,apoi se aseza pe un fotoliu de langa patul unde un om cu ochi negri,ingropati in orbite,sprancene dese ce defineau o expresie incruntata,buze mici,aproape cenusii,un chip palid si lipsit de orice urma de fericire.Stefan isi incepu istorisirea rezemandu-se de peretele din spatele lui,cu ochii pierduti,cautand amintiri de acum mai bine de patru zeci de ani
-Copilaria mea s-a pierdut undeva printre tipetele parintilor mei.Eram destul de mic,cand inca nu intelegeam de ce orice sunet pe care il faceam pornea o cascada de certuri.Ajunsesem sa cred ca ii auzeam cum se cearta chiar si cand eram afara,incercand sa ma joc cu ceilalti copii.
Intr-o zi am descoperit si Biserica.Nu imi fusese prezentata pana atunci,nici macar nu auzisem de Dumnezeu,dar cand am intrat acolo si am simtit linistea,am stiut ca vreau sa raman cat mai mult timp acolo.Am inceput sa merg in fiecare zi de duminica,ascultam fericit slujbele si dupa cateva saptamani petrecute acolo,eram sigur ca Dumnezeu ma va gasi intr-o zi si ma va lua dintre certurile parintilor mei.
La una dintre slujbe,preotul a inceput sa spuna ca barbatul trebuie sa isi cinsteasca nevasta.Nu intelegeam sigur ce inseamna a cinsti,dar nu credeam ca insemna..ceea ce se intampla cu parintii mei.
Dupa duminica aceea am venit acasa si am inceput sa ma rog.Vroiam sa se opreasca din tipat pentru cateva minute,vroiam sa ma asculte ca sa le pot spune ce aflasem la Biserica.Au tacut doar cand,obositi de atatea tipete au stins luminile si au vrut sa adoarma.Am hotarat ca aveam sa stau treaz cat va fi nevoie,doar sa il prind pe tata treaz si..calm.Toata noaptea am stat si m-am gandit cum ii voi explica tatei ce auzisem in Biserica,mi-am imaginat cum ma va lua in brate si isi va cere iertare..mai intai in fata mamei,apoi in fata mea.Cat de linistita va fi casa noastra si cum vom merge toti trei la Biserica duminica,asa cum veneau toate familiile.
Dar dimineata,cand m-am apropiat de tata,nu a facut decat sa ma priveasca dezorientat din spatele ziarului sau.Mi-am inceput discursul sovaind,amintindu-mi abia acum sa iau in calcul ce putea fi mai rau,dar pana la sfarsitul prelegerii mele,am adoptat o atitudine mult mai puternica.Atunci cand am tacut,tata s-a uitat clipind rar catre mine,apoi a izbucnit in rasete isterice.Zgomotele pe care le scotea imi zguduiau sufletul,dar inca mai credeam ca se va opri din ras si imi va spune ca se va opri din certuri …insa nu a fost asa.Cand s-a oprit in sfarsit,a inceput pe un ton calm sa spuna ca nu credea ca imi voi folosi libertatea pentru a umbla prin “locurile alea pline de idioti”.Considerase ca,lasandu-ma sa ma plimb peste tot cat se certau ei,aveam sa cunosc lumea asa cum trebuie.”Baiete – mi-a zis razand – Dumnezeu e doar o gluma proasta.Cineva vine la tine si iti spune sa te rogi in continuare,ca o sa vina cineva sa e ajute!De parca primesti ajutor gratis de undeva.Nu iti da nimeni ajutor gratis,poate doar o palma dupa cap,ma auzi?!”.Pana sa isi termine cuvintele,ajunsesem la usa de la intrare a casei si,fara sa mai vad daca vroia sa spuna si altceva,am iesit pe usa si am inceput sa fug spre Biserica.Imi rasunau in minte cuvintele lui,le auzeam din ce in ce mai tare printre toate lucrurile pe care i le spusese mamei.Nu intelegeam de ce se comporta asa,nu credeam ca un om poate fi asa de negativist,desi nu intalnisem multi oameni.Aveam doar noua ani,nu stiam sa ma exprim cu adevarat dar vroiam sa schimb ceva in viata mea si asteptam o cale sa fac asta.Vroiam sa ii deschid ochii tatalui meu,dar acum ca ma gandeam la asta,era cea mai puerila idee.Da,eram un copil,ar fi fost normal sa fac ceva pueril,dar ma maturizasera destul de mult rautatile din casa mea si intelesesem ca nu ma va ajuta nimeni.Atunci,de ce continuam sa ma rog?Era ceva nou sa cred in toata chestia asta cu divinitatea,mi se parea ca asta chiar ma va ajuta…idei puerile.Nu stiu de ce incercasem sa il schimb pe el.Tocmai pe tatal meu.Era normal sa nu ma asculte,daca ma gandesc acum…Trecuse de ceva timp de cinci zeci de ani,iar eu venisem neasteptat in familia asta.Cum as fi putut sa schimb o idee ce se formase de atata timp?
Nu mi-am dat seama cand am ajuns in fata Bisericii,dar stiu ca am sovait putin in fata usii mari din lemn. “Dumnezeu e doar o gluma proasta!”.Replica asta imi bantuia mintile.Am intrat incet si m-am uitat inauntrul Bisericii.Bancile negre erau pustii,iar in fata altarului palpaiau bland cateva lumanari albe.M-am asezat pe una dintre bancile din fata,care erau intotdeauna ocupate duminica si mi-am scos de la gat crucea micuta ce statea agatata de un snur mai vechi.Gasisem crucea pe una din bancile din curtea Bisericii si,cand intrebasem preotul daca a pierdut-o cineva,m-a indemnat sa o pastrez,zambind bland.
In acel moment,o tineam delicat in maini,gandindu-ma la cuvintele tatei,la tot ce incepusem sa cred de cand veneam aici si la tot ce mi se intamplase de cand traiam.
-Mereu am crezut ca oamenii care tin sa se aseze in primele banci au impresia ca Dumnezeu ii vede mai bine de acolo..
Vocea venea din spatele meu si,in acel moment,eram mai mult decat sigur ca atunci cand ma voi intoarce sa vad cine spusese acele vorbe voi da de chipul zambitor al preotului.Am zambit si eu slab si am incercat sa ma ridic.In acel moment,mi-am amintit ca noaptea trecuta,cand incercam sa nu adorm,m-am lovit in intuneric de unul dintre rafturile din camera mea,sfarsind cu o vanataie imensa aproape de gat.Imi dadeam seama ca se poate vedea destul de usor,dar nu credeam ca m-ar intreba cineva de unde o aveam.In general,parintii mei nu observau ce se intampla cu mine.Tot ce conta era sa mananc tot ceea ce mi se dadea si sa fiu acasa cand se intuneca.
Insa preotul m-a intrebat cu blandete ce s-a intamplat.Nu prea stiam cum sa explic ca m-am lovit cand incercam sa raman treaz pentru un discurs important,insa in cele din urma,citind simplitatea din privirea preotului,i-am spus rapid tot ce se intampla in viata mea.Cum era sa traiesc in casa aceea, cate cuvinte auzeam zilnic si cat de des planuiam sa fug sis a las totul in urma.Nu intelegeam de ce facusem asta,dar stiam ca ma simteam mult mai bine acum ca cineva aflase prin ce treceam zilnic.
La sfarsit,preotul mi-a sugerat ca ar putea sa vina cu mine acasa.Sa vorbeasca chiar el cu tata,sa il convinga ca e mai bine sa pastreze un ton calm