Normalitate Universala II

Moona nu stia ce simte.Stia ca ar trebui sa evite sa isi arate sentimentele,si stia ca incalcase regula asta.Era indecisa.Ar fi putut sa pretinda ca nu facuse nimic stupid recent,sau cel putin,nimic stupid si sentimental.Sau putea sa arate ca nu ii mai pasa.
Urmau trei luni plictisitoare in care putea sa decida ce sa faca,si in care putea sa isi caute normalitatea.Inca nu stia de unde sa inceapa,defapt,in mare,ea nu stia nimic.Si nu se grabea sa afle ceva,sau sa stabileasca.Avea sa petreaca trei luni stresand vecini si animale frustrate deja de prezenta ei,probabil in acelasi timp orbind oamenii care treceau pe langa ea cu ajutorul pantalonilor scurti pe care ii avea.
Verile ei erau intotdeauna plictisitoare,dar de data asta,era determinata sa se schimbe.Adica,aceeasi determinare din fiecare an care disparea odata cu prima ploaie de vara care o spala pe Moona.Dar,intr-un fel,ajunsese la speranta ca poate,daca ii va face pe ceilalti fericiti - sau macar ii va lasa in pace,pentru ca ii era imposibil sa faca pe cineva fericit -,i se vor indeplini cateva dorinte.Chiar nu i se parea ca cere mult,si alternativa asta cu "Hraneste-te din fericirea altora" era ceva nou.Nu mai avea incredere in chestiile de genul "11:11 am,pune-ti o dorinta","uite,o stea cazatoare" sau "e fix,te iubeste!",asa ca orice lucru nou era bun.Orice lucru care o facea mai putin ciudata i se parea bun,pentru ca acum,nu isi dorea decat sa para normala.Stia ca ar trebui sa fie pur si simplu ea,dar se saturase de asta.Se saturase sa auda oameni care ii spun asta dupa care o critica,se saturase sa fie privita ca o ciudatenie a naturii si se saturase de privirile alea scarbite,uneori pline de mila,sau de curiozitate bolnava.Se saturase de tot,si de toate!