Witness to someone else's happiness I

Memorii .. amintiri. Amintirile mele . Da,amintiri nu foarte frumoase,dar amintirile mele..Amintiri pe care am tinut sa le inchid inauntrul meu,sa le pot cauta atunci cand simt cum dispar,inainte sa imi dau seama ca acum mi-e imposibil sa dispar.Cum poate sa dispara ceva ce e invizibil in fata ochilor..umani?Asta ar trebui sa aflam.

*

Folosind ideea ca amintirile sunt inchise inauntrul meu,ar fi o minciuna sfruntata sa nu mentionez un detaliu,oricat de mic ar fi acesta,sau sa inchei o fraza printr-un “nu-mi amintesc” sec.Da,mi s-a spus ca fantomele isi amintesc totul.
Era noapte.O noapte banala de iunie,as fi spus atunci.Acum insa,stiu ca noaptea aceea nu era menita sa fie banala.Nu,Destinul,in care de-abia acum cred,imi pregatise propria mea sarma pe care sa exersez echilibristica.Departe de ochii curiosi ai oamenilor lipsiti de griji,departe de oricine ar fi incercat sa ma impiedice sa ajung la capatul sarmei.Da,acum mi-ar fi imposibil sa ajung acolo,pentru ca atunci cand ma uit in fata,nu ii vad capatul,vad doar ceata,ceata,ceata…
Imi amintesc ca noaptea aceea o petrecusem in cea mai mare nepasare de care fusesem in stare.Nu pentru ca eram nepasatoare in mod obisnuit.Nu.Doar pentru ca simteam nevoia sa mimez nepasarea fata de oricine in acel moment,pentru ca fusesem din nou dezamagita de oameni,pentru ca din nou,ma ascundeam sub cearsafurile patului meu ghemuita,intocmai ca un melc in cochilia sa fragila.
Un singur lucru nu am vrut sa-mi amintesc din aceea perioada – motivul.Ce a dus la…schimbarea mea,ce mi-a stricat posibila fericire.Stiu doar ca datorita lui,in timp ce uitam de mine intre cearsafuri,am auzit o voce strigandu-ma.Ca si cum ajunsesem departe,in intuneric,iar lumina ma chema la ea.Cel putin asa crezusem.Si,oh,vocea suna minunat.Ma ademenea cu promisiuni pe care,desi le stiam false,in acelasi timp impleteam in ele o incredere oarba,cu mangaieri pe care le simteam calde,chiar daca nu ma atingeau,cu sarutul unor vorbe ce desi nu-si aveau rostul,imi trimiteau vibratii blande in inima.Minciuni,minciuni…minciuni atat de usor de crezut.
Intr-un final,vocea aceea m-a determinat sa ies de sub cearsaf.Exact,sa ma expun prosteste in fata miilor de pericole.Daca mi se frangea inima in timp ce incercam sa ies,si apucam doar sa vad fericirea altora,sa stiu ce puteam sa am,ce pierdeam..?Daca palmele vietii nu imi tineau soldurile,ca sa ma pot echilibra?Daca ma impingeau spre prapastie?Nu imi mai pasa.Vocea era tot ce conta pentru mine,tot ce vroiam sa gasesc in multitudinea de voci,tot ce ma determina sa ies in lumina…
In lunga impletire de minciuni,am reusit insa sa ajung aproape de capatul lor.Vedeam acum sursa vocii din ce in ce mai bine,simteam ca daca intend mana,voi putea sa ii simt caldura mai bine ca niciodata.Ii zambeam cald,cu inima tresaltandu-mi de bucuria…regasirii.Da,asa…simteam ca fusese langa mine tot timpul,ca in momentele in care imi fusese frica,vocea fusese alaturi de mine,incurajandu-ma,incalzind cuburile de gheata ce se formau cand oamenii ma raneau…
Insa cand am intins mana in sfarsit,cu un zambet fericit pe chip,am observat ceva ce m-a ranit mai mult ca orice pana atunci.Poate in jurul meu ar fi rasarit Alaska pentru a doua oara daca as fi avut forta sa imi mai creez o fortareata.Poate asa as fi rezistat durerii de a observa ca silueta ce statea atarnand pe sarma pe care mergeam era plina de sange,cu parul argintiu,asemenea lunii ce atarna amar pe cer,lung,plin de paianjeni ce mergeau incet,cate doi,ca intr-un vals fals,periculos.Ochii sai erau inchisi pe jumatate,o stea luminand fiecare iris,luptand parca impotriva pleoapelor vinetii ce incercau sa inchida stralucirea lor.Buzele pline si ele de sange formau un zambet rece,unindu-se uneori,scotand sunete inspaimantatoare.Trupul sau era infasurat intr-un cearsaf ingalbenit de timp,patat cu sange aproape negru,din el iesind usor doua picioare lungi,albe,cu vene lungi,pronuntate.
In momentul in care am cazut in genunchi langa trupul ce pulsa usor,am simtit din nou vocea inauntrul meu.Am putut observa cum din cearsaful plin de sange a iesit o dara de lumina,ce s-a tarat pe sarma,oprindu-se in apropierea mea.Abia atunci am simtit cum reusise vocea s ajunga la mine.Cum se tarase pe firul subtire al sarmei,doar pentru a implanta inauntrul meu minciuna.
“Esti a mea”.De data asta,desi pentru atata timp auzisem vocea neclar,acum o simteam cum imi sopteste in ureche.Imediat ce soapta a pasit in fiecare colt din mintea mea,am simtit cum ochii mi se inchid,iar sarma s-a balansat usor in momentul in care am cazut pe ea.

oh,had a bad day.