let's pretend it's ok

..asta inseamna ca s-a simtit naspa cand a aflat ca aveam dreptate,ca e mai tare de cat amurg si ca stephanie meyer suge.si asta e minciuna mea pe care mi-o pot repeta in noaptea asta atat de mult incat sa fiu in stare sa o cred maine cand ma trezesc.

Ploua.Ploua cu picaturi de sange,baltile se fac din ce in ce mai mari,iar eu ma pierd in marea de sange si uit drumul spre tine.Lichidul dens,de un rosu aprins imi aluneca pe pleoape,aducand in privirea mea amintiri: doua umbre ce se plimba linistite in ploaie de brat,iar ea…ea e fericita,pentru ca el e acolo cu o umbrela gata sa o fereasca de stropii de ce i-ar putea aminti dureri pe care le-a lasat in urma.Insa sangele nu ma lasa sa rup o bucatica din fericirea ei si sa ma trezesc,ma chinuie strigandu-mi atatea seri in care vroiam sa uit cine sunt si sa fug,seri in care tipete pline de ura ma inconjurau,interzicandu-mi parca un zambet.Ma las prada sangelui si,fara putere,ma trezesc cum plutesc usor pe marea rosie.Cu privirea stinsa,cu inima pulsand usor,dintre buzele de un roz palid iese acelasi lichid rosu,ochii de un albastru pierdut din epoca filmului mut plang si ei cu lacrimi de sange,si realizez cu sufletul plin de fasii de tristete ca devin una cu durerea ce imi urmareste viata.


Am deschis ochii speriata si am privit in jur.Era doar camera mea.Aceiasi patru pereti in care imi petrec viata plictisitoare.Stateam intinsa pe patul ce mirosea inca a flori,tinand in mana cartea pe care o citisem iar si iar de cateva luni.Am inchis-o usor,ca si cum in orice moment filele aveau sa se desprinda din ea si am asezat-o pe masuta de un albastru inchis de langa pat.Mi-am intors privirea spre luna ce se reflecta in oglinda din camera mea,zambind usor.
Cat de oarba fusesem…cum as fi putut sa cred ca i-ar fi pasat?Ca in ciuda faptului ca arata ca un star de cinema,avea nevoie de mine,nu de o fata care sa ii semene lui.Ce ar fi fost de spus …decat un chip banal?La prima vedere,singurul lucru pe care cineva l-ar fi avut de spus despre mine ar fi fost modul neobisnuit in care analizam chipul fiecarei persoane.Copil prostut si naiv.Am ras in sinea mea de naivitatea ce o aveam,dupa care m-am intins pana la masa de unde am luat telefonul meu mic,argintiu.Era trecut de ora patru,dar eu inca visam printre secundele in care radeam de trecutul meu,si cele in care incercam sa uit totul si sa visez lucruri frumoase.Dar se parea ca durerea ma urmarea indiferent de cum mi-as fi petrecut timpul.Am pus telefonul la loc pe masa si am inchis ochii,sperand sa reusesc sa visez frumos.

e mai mult,dar asta e partea care se refera la mine.
ascult pink - family portrait